Pep în visul qatarian

0

După succesul repurtat cu naţionala (hmm.. nu e chiar cel mai bun cuvânt…) de handbal, Qatar-ul ocheşte ceva mai sus decât au nimerit “omologii” din Coreea de Sud atunci când au organizat Cupa Mondială. Pentru asta se pare că vor să îl îmbrobodească pe Pep să le managerieze (că de antrenat…) echipa care le va reprezenta ţara.

Problema lor e că poate să vină Pep, Mourinho, Jupp, Sir Alex şi Nea Mircea împreună şi tot nu scot mai mult de locul III în grupă (pe bune). Deh, materialul clientului nu e unul cu care să te lauzi în gura mare.

Ei… de aici putem discuta puţin: suntem în 2015 cu un regulament care aproape că interzice naturalizarea. Hai să ne închipuim că o reformă “binevenită” a fotbalului are loc în următorii ani – să zicem 2019-2020 – şi, printre multe alte schimbări benefice găsim undeva, jos, cu litere mici, de culoare gri-petrol, că absorbţia de jucători neautohtoni e binevenită şi stimulatoare într-un fotbal care devine din ce în ce mai competitiv. La nivel global [etc, etc, etc]

Parcă “Qatar – semifinale de Mondial” sună altfel, nu?

Pep Guardiola-Qatara2022-olympic