A doua zi de Champions League 2014-2015

0

Prima rundă şi pentru echipele din grupele E, F, G, H ale Champions League 2014-2015.

Cum ieri a fost o zi mai sărăcuţă în goluri faţă de cea de anul trecut, aşteptăm azi intrarea in normal – ne-ar trebui cam 30 de goluri în cele 8 meciuri din seara asta.

Grupa E: Bayern Munchen, Manchester City, CSKA Moscova, AS Roma

UCL-2014-2015-group-EAşa cum pe vremuri Realul se tot întâlnea cu OL aşa şi nemţii de la Bayern se tot întâlnesc cu Manchester City (2011, 2013 şi acum 2014).

Bayern Munchen a mutat cu penseta în această perioadă de transferuri: venirea lui Lewa a aglomerat atacul aşa că Mandzu a plecat la Atletico; Dante are o vârstă aşa că a fost adus Benatia de la AS Roma; pe stânga apărării Contento nu l-a făcut aşa de “content” pe Pep aşa că a plecat spre Bordeaux, în locul lui venind Bernat (care e deja titular); şi mai avem schimbul de mare efect făcut de Sammer cu Real: Kroos pentru Alonso + €23m. Manchester City a fost mai liniştită anul ăsta, probabil şi sub regulile FFP: a dat nişte jucători de umplutură (Gracia, Rodwell, Richards, Barry, Pantilimon, Lescott) şi a adus, punctual, un fundaş central (Mangala), un MD (Fernando, titular deja), un portar de rezervă (Caballero) şi a luat două mocăciuni de pe piaţă: Frank Lampard (aruncat de Mou) şi Sagna (aruncat de Arsene). AS Roma a mers pe stabilitate: l-a dat doar pe Benatia dar l-a luat pe Manolas pe postul lui. Achiziţia verii pentru Roma este Iturbe (de la Verona, încă neintegrat) la care au adăugat două mocăciuni: Ashley Cole şi Seydou Keita, bătrâni dar cu experienţă.

Clar meciul serii, Bayern v City poate fi un reper pentru ambele echipe, care au început ezitant campionatele şi nu sunt chiar la turaţie maximă. În 2011, ambele şi-au făcut meciurile de acasă, în 2013 ambele şi-au făcut meciurile din deplasare. Se pot marca 3 goluri aici şi cred că Bayern va face 3 puncte. Roma are meci uşor acasă cu CSKA – asta în cazul în care nu şi-l fac ei altfel.

Grupa F: Barcelona, PSG, Ajax, APOEL

UCL-2014-2015-group-FCeva neclarităţi la ordinea pe primele două locuri, Ajax pe 3 şi APOEL vizitând 3 dintre cele mai frumoase oraşe europene: Barcelona, Paris, Amsterdam.

Barcelona a trebuit să facă o mişcare birocratică pentru a scăpa de un moment delicat: a contestat decizia FIFA prin care îi era suspendat dreptul de a transfera jucători doar pentru a putea face ultimele transferuri vara asta (ştiau sigur că nu vor avea sorţi de izbândă). Aşa că s-a aruncat cu portofelul pe piaţă: Suarez, Mathieu, Rakitic, ter Stegen, Vermaelen, Claudio Bravo, Douglas pentru ceva mai mult de €170m. Două ieşiri importante: Sanchez la Arsenal şi Fabregas la Chelsea plus retragerea lui Puyol. Având în vedere că următoarea dată când vor putea transfera va fi în ianuarie 2016, e de înţeles frenezia. Tinând cont de limita de €60m la transferuri impusă de UEFA, PSG a făcut o singură mutare: l-a adus pe David Luiz şi l-a dat pe Jallet. Oricum, pentru competiţia internă sunt un fel de Serena Williams în WTA. În UCL însă e altă discuţie. Cu F. de Boer la cârmă, Ajax-ul a pus al patrulea titlu consecutiv în vitrină şi îşi încearcă din nou norocul în UCL – în nici una dintre ultimele 4 participări nu a reuşit să treacă de grupă. Ca de obicei, nu au luat nimic impresionant ci doar au dat: de Jong la Newcastle şi Blind la Manchester United.

Meciul grupei este la Amsterdam: Ajax v PSG. Francezii par mai echilibraţi şi ceva mai experimentaţi în astfel de meciuri (fie numai şi dacă ne uităm la numele jucătorilor). Totuşi, debutul de sezon este unul uşor anemic, cu 3 egaluri în 3 deplasări. Anemic şi Ajaxul, care a pierdut Supercupa şi s-a mai lipit şi de 2 înfrângeri în campionat.

Grupa G: Chelsea, Schalke, Sporting Lisabona, NK Maribor

UCL-2014-2015-group-GNea Jose s-a lipit de o grupă super uşoară. Chelsea e marea favorită, cu Schalke şi Sporting la mare luptă pentru locul II. Maribor încearcă un gol, un egal, ceva să strângă mai mulţi bani.

Mourinho a fost destul de ocupat în vara asta: a luat trei jucători de la Atletico Madrid (Courtois, Felipe Luiz şi Diego Costa), ceva de la Barca (Fabregas), o rezervă bună de vârf (Loic Remy) şi a convins talismanul Drogba să se reîntorcă pe SB. Cu ocazia asta a făcut şi curat în lot – David Luiz, Lukaku, Ba, Lampard, Eto’o, Torres, Ashley Cole, Moses, Romeu – toţi aştia au plecat, care pe bani buni, care împrumutaţi sau liberi de contract. Şi până acum Chelsea arată foarte bine, lider autoritar în EPL, cu multe goluri marcate (problema lui Mou în sezonul trecut). Schalke trece printr-o perioadă dificilă, atât financiar – sponsorul lor nu mai este văzut cu ochi buni în Germania (cel puţin de către suporteri) cât şi sportiv – penultimii în clasament, cu un singur punct. L-au dat pe Szalai, şi au adus doi necunoscuţi Sam şi Aogo. Sezon de supraveţuire în Bundesliga şi vor încerca să maximizeze culoarul favorabil pentru a intra în optimile UCL. Sporting a reuşit să scoată capul în Europa mai ales lui Bardim (ajuns acum la Monaco). L-au dat pe Rojo la Man United şi l-au adus de acolo împrumut pe Nani, iar în rest au luat un snop de jucători la 3-4 milioane cu speranţa că la anul îi dă cu 9-10. Au schimbat antrenorul şi se pare că nu e de bun augur: 6 puncte din 4 meciuri.

Chelsea o primeşte pe Schalke şi cred că singura problemă e diferenţa de scor. Maribor v Sporting ne va arăta dacă Sporting poate concura pentru locul II sau Schalke va rămâne cu prima şansă.

Grupa H: FC Porto, Şahtior Doneţk, Athletic Bilbao, BATE Borisov

UCL-2014-2015-group-HPrimele trei trupe sunt cam de valori egale (cu un mic plus pentru Porto) aşa că va fi o luptă interesantă pentru calificare. BATE Borisov poate spera cel mult la o bombă de genul 3-1 cu Bayern Munchen.

Ca de obicei, Porto a vândut de două ori mai mult decât a cumpărat: Mangala şi Fernando la Man City, Iturbe la Roma (via Verona), Defour la Anderlecht. I-a adus pe Indi de la Feyenord, pe Adrian de la Atletico Madrid şi pe Tello de la Barcelona – echilibrată sesiune de shopping. Interesant la ei este faptul că au schimbat antrenorul – după agitaţia de anul trecut au decis să meargă pe mâna antrenorului de la naţionala U21 a Spaniei, Lopetegui. So far, so good – au început bine sezonul. Şahtiorul (încă) lui nea Mircea a luat doi brazilieni (Marlos şi Azevedo) de la Metalist Harkov şi cu asta basta. Şi se pare că de atât avea nevoie – 6 victorii din 6 în campionat. Bilbao l-au dat până la urmă pe Herrera la Man United şi au adus o tranşă de tineri de la Bilbao II. Ei sunt artiştii care au dat cu Napoli de pământ în calificari dar momentan nu merg aşa de bine în campionat (3 puncte din 3 meciuri).

Porto deschide lejer, cu BATE acasă, şi cred că bate. Bilbao se vede cu Şahtior şi se anunţă un meci interesant. Nea Mircea ştie să lovească echipe aflate în derută şi sunt şanse să o facă şi diseară.