World Cup 2014 / Ziua 11-12

După dictonul „fie omul cât de mic, sâmbăta tot petrece un pic” am sărit o zi din calendarul nostru, Zi pe care o comasăm cu cea de astăzi.

Ce am văzut:

– Messi. Fără el, bărcuţa lui Sabella se scufundă în mediocritate (nu-i vorbă, şi acu e plină de găuri). Nu merge deloc sistemul Argentinei, cel puţin în faţa echipelor care se apără eroic. Mai mult, Iranul a putut să rateze cu nonşalanţă câteva ocazii mari – nici apărarea Argentinei nu se poate lăuda cu ceva.

– Foarte tare trupa asta a lui Queiroz. A luat doar un gol în două meciuri – şi ăla în prelungiri – şi cu puţină şansă ar putea să se califice. Bosnia e demoralizată total şi ar putea ieşi de o victorie.

– După ce o întreagă repriză s-au tot împins, germanii şi ghanezii s-au luat la palme în cea de a doua. Mai întâi au lovit germanii, ghanezii nu s-au lăsat mai prejos şi au dat de două ori, pentru ca palma de final să o dea Klose – la prima atingere de balon. Morarul nostru a cam măcinat în gol meciul ăsta.

– Nigeria a tăiat din faşă speranţele bosniacilor la prima victorie de la Mondiale. Iarăşi arbitrajul s-a făcut de baftă prin anularea golului lui Dzeko dar parcă mă aşteptam un pic mai mult de la Bosnia.

– Belgia a început bine meciul cu Rusia dar după vreo 20 de minute s-au tăiat ca maioneza. Bafta lor a fost că în cealaltă jumătate era o echipă fără cap şi fără coadă. 1-0 răsuflat pe final şi Don Fabio trebuie să bată Algeria. Sau va avea de dat nişte răspunsuri federaţiei care va organiza următorul Mondial.

– Spectacol total în celălalt meci al Grupei H: Algeria a stat bine în teren şi în 40 de minute i-a prins pe coreeni de trei ori cu pantalonii în vine: 0-3 cam greu de mestecat. Coreea a căştigat a doua repriză cu 2-1 dar parcă totul a semănat cu o joacă de-a şoarecele şi pisica.

– Nea Pitana a prelungit meciul SUA v Portugalia cam ca un FC Scornicesti v ASA Târgu Mureş, de pe vremuri. Datorită generozităţii lui mai este CR7 la acest Mondial. Şi oricum, nu e nevoie de egal între Germania şi SUA pentru a lăsa Portugalia acasă. Chiar şi dacă o iau americanii de la nemţi cu 1-0, alde Nani şi Varela trebuie să împingă 5 boabe în plasa Ghanei, De unde nene, când ei de abia au dat 2 (unul în 90 +5)?

 

Ce vom vedea

Intrăm în runda 3, când se scot cuţitele pe masă.

Olanda v Chile. Olanda nu se poate baza pe Indi şi Van Persie. Chile e cu trupa întreagă. Sistemul Bielsa a dat mult de furcă formaţiilor europene – în general celor care joacă 4-3-2-1 sau variaţiuni. 4-3-3 ul lui Van Gaal ar putea trece de Chile dar meciul va fi unul încins. De văzut cât de proaspeţi mai sunt chilienii – au totuşi două meciuri în care au băgat material serios.

Australia v Spania. Meciul de „la revedere” pentru Spania şi probabil pentru mulţi dintre componenţii lotului. Australia este fără Cahill iar Spania sper că va roti în primul 11. Ar fi păcat să nu vedem un meci deschis, cu multe goluri.

Croaţia v Mexic. Croaţia are nevoie de victorie pentru a trece mai departe. Mexicul se mulţumeşte şi cu un egal şi se bazează pe faptul că încă nu au primit gol la acest Mondial. Sistem „Bielsa” v 4-2-3-1. Şi Croaţia nu a rupt gura târgului în meciul cu Camerun, abia după ce Song s-a dat singur afară croaţii reuşind să pună distanţa de 4 goluri. Noi mergem pe mâna Mexicului.

Camerun v Brazilia. Lejer ca briza de pe plaja Copacabana ar trebui să fie acest meci pentru brazilieni. Şi poate un bun moment pentru Scolari să mai încerce şi cu altcineva în faţă. Camerun e out, şi fără Song, aşa că poate vor juca la spectacol. Atâta cât vor putea.