Şase fundaşi în primul 11 – trebuie să recunoaştem că este o performanţă. Cea mai defensivă (pe hârtie) formulă a lui Chelsea a intrat pe Stamford Bridge pentru fie un 1-0 izbăvitor, fie un 0-0 chinuit dar bun şi ăla. Îmi este greu să cred că se gândea Jose la vreun 2-1, 3-1, etc.
Şi lucrurile au mers foarte bine pentru Chelsea în primele 43 de minute. David Luiz a distribuit sârguincios mingi stânga-dreapta, Azpilicueta ne-a arătat că e un om bun de bandă, Torres a avut un moment în care a arătat ca atacantul de altă dată, uşoară superioritate la posesie, etc. De altfel, David Luiz a fost omul care a pasat cel mai mult (35) şi cel mai bine (28) cu excepţia fundaşului stânga, Cole (31/30). Şi nu întâmplător Cole a fost un om ocupat – Hazard nu e obişnuit să coboare cu fundaşul advers, aşa că majoritatea mingile jucate în stânga au fost spre Cole.
Odată ce a realizat că Hazard nu e chiar în ziua lui cea mai bună, Juanfran a început să urce şi insistenţa lui l-a pus în poziţia de a fi cel ce dă assist-ul pentru golul lui Adrian, după pasa primită de la Tiago. Nu ştiu ce făcea Cole în centrul apărării şi de ce toţi s-a ferit să lovească balonul.
1-1 la pauză şi Mourinho schimbă aşezarea: intră Eto’o, iese Cole, Azpilicueta trece fundaş stânga – Chelsea se transformă în 4-4-2. Ghinion, omul ales de Mourinho pentru atac se face de baftă cu penalty la Diego Costa şi în loc să îşi scoată echipa din rahat, mai degrabă o bagă. Cine nu învaţă din propriile greşeli are tendinţa să le repete – tot Juanfran (tot liber, din spatele lui Hazard, singur cu Azpilicueta) pune pasa pentru Arda, care face un spectaculos un-doi cu bara porţii lui Chelsea înainte de a închide definitiv meciul.
– greşelile individuale au decis meciul, asta e clar, dar nu pot să nu îmi aduc aminte de “Mata nu e jucător de Chelsea pentru că nu face faza defensivă. Îmi voi construi echipa în jurul numărului 10, Eden Hazard”. Mourinho a ales bine cu Azpilicueta mijlocaş dreapta dar a estimat greşit distribuţia flancului stâng. Însă dacă Hazard ar fi prins o zi mare, Chelsea ar fi fost în finală. Aşa…
– Mourinho s-a lamentat că un minut a schimbat total jocul (ratarea lui Terry şi imediat golul de 2-1) dar debutul reprizei a doua ne-a arătat o Chelsea uşor debusolată şi un Atletico stăpână pe meci. Or, aici e şi vina lui – la 1-1 totul se joacă, chiar dacă Chelsea era pusă în situaţia nu tocmai confortabilă de a ataca.
– dacă pe Anfield au reuşit să încetinească ritmul meciului şi astfel să anuleze un important atu al celor de la Liverpool, pe SB nu au mai reuşit asta. Iar ritmul impus de Atletico i-a sufocat până la urmă. Dar cu proprii suporteri în spate e mai greu de tras de timp…
– trupă tare de tot această Atletico şi dacă nu vor avea indisponibili la finală sunt favoriţi să ia cupa. Cel puţin pentru mine.