UCL: avem primele două sfert-finaliste

Puţin a lipsit ca cele două meciuri de Champions League, din seara trecută, să fie perfect simetrice: gazdele nu au marcat, au avut câte un eliminat, au fost pedepsite cu câte un penalty, au fost dominate total (64% posesie PSG, respectiv 68% Barcelona). Mai important: au ieşit din lupta pentru UCL fiind virtual eliminate din competiţie. Şi dacă cei de la Bayer Leverkusen nu trăgeau nădejde la trofeul UCL, Manchester City era văzută ca o protagonistă.

Manchester:

City a intrat in meci uşor timorată şi a ales să stea la peşteală sperând că Pique e uşor melancolic când stă cu faţa spre vest. Cum nici Messi nu era în apele lui, am avut parte de o primă repriză cam seacă, cu Barcelona făcând ce ştie mai bine – pase laterale – şi City aşteptând. A doua parte s-a pornit mai furtunos, cu Barcelona presând din toate puterile şi aşa le-a ieşit şi golul: Navas pierde uşor o minge pe o fază de contraatac – Iniesta o aruncă spre Messi printr-o apărare rarefiată, prinsă avansată – Demichelis nu are de ales şi îl trânteşte pe pitic, ghinion, şi în careu. Roşu, penalty, game over.

E al doilea meci pe care Pellegrini îl pierde în două săptămâni şi chiar dacă el a sărit la gâtul arbitrului, eu aş zice că în mare parte acest eşec e din vina lui.

Barcelona nu mai e ce a fost şi City avea arma cu care să îi bată: ritmul meciului. Un ritm ridicat, o viteză în plus ar fi destabilizat mijlocul catalanilor şi ar fi pus presiune mare pe Mascherano-Pique. Care, fie vorba între noi, nu sunt nici măcar aproape de titlul de cea mai bună apărare.

Numai că din aşezarea primei reprize am văzut un City extrem de retras, orientat mai degrabă pe închis culoare şi betonat linii decât pe luat mingea şi atacat poarta adversă. Clichy – Kolarov titulari? Eu nu ţin minte să fi jucat împreună vreodată sezonul ăsta.

Aş vrea să cred că revenirea lui Aguero va schimba şi strategia lui City, dar…

Leverkusen:

De la celălalt meci nu prea sunt multe de spus. Zlatan e acolo când ai nevoie de el aşa că PSG e 101% calificată pentru sferturi.

Zlatan Ibrahimovic

AFP PHOTO / PATRIK STOLLARZPATRIK STOLLARZ/AFP/Getty Image

  • Cristi

    Felicitari pentru comentarii!Chiar si anticiparea din articolul trecut a fost buna!.City s-a speriat cam mult de ce ar fi putut sa le faca Barcelona.Daca se pare ca in Premier League nu mai au trac la CL inca le mai trebuie…

    • razvan

      Nu uita de Pelegrinni…