A plecat “ţăranul” din Bălceşti

0

Fuşăreala a luat sfârşit. Mitică Dragomir a fost aruncat de la Ligă, după o domnie de 17 ani. Dar să nu ne amăgim: i se trage de la contractul RDS – tăntălăul l-a smântânit pe şest şi a ieşit în faţă cu mustăţile lucind. Altfel, nu cred că liota de patroni, finanţatori etc, l-ar fi dat jos pe cel cu care sau “întovărăşit”, la bine şi la greu, atâta amar de vreme.

Aş vrea să zic că o nouă eră începe în fotbalul românesc dar mă abţin.

Gino Sprinterul a intrat pe uşa din dos în biroul de preşedinte al Ligii. Tinicheaua “a fost pus de Ponta şi Dragnea” va zăngăni mult şi bine.

– cum nu a avut succes cu chelbosul, se pare ca prim ministrul s-a orientat către ceva mai facil. O mişcare care se vroia deşteaptă, cu ziarişti chemaţi la fix pentru o poză “compromiţătoare”, cu o debarcare de răsunet a celui ce este urât de mai toţi microbişti. Din păcate pentru el şi Dragnea, îmi pare că le-a ieşit tocmai pe dos: lumea se bucură că a picat mitică dar dezaprobă implicarea lor în treaba asta. Iar ăia care ar fi de acord zic cu jumătate de gură că “e bine că s-a implicat doar pentru că a făcut o faptă bună”. Nimic de aportul decisiv al guvernării la “fericirea” microbiştilor.

– şefii cluburilor au fost uşor de convins de către dubletul PSD – să ne uităm câte echipe sunt într-un fel sau altul susţinute de autorităţi. Probabil se bucură şi speră la un cash mai bun cu Gino la butoane. Să nu se trezească însă cu o ofertă “de nerefuzat” din partea trustului Intact. Şi ce, la o adică RTV nu ar putea lua pachetul premium de la Liga? Doar transmite barajul naţionalei… Alea 34 de milioane de care vorbea mitică erau pe 3 ani sau pe 5 ani?

– în toată tevatura creată văd că nimeni nu îl felicită pe Gino, nimeni nu scrie/zice nimic de programul cu care a câştigat (dacă o fi vreunul). Pentru că nu – trei vorbe aruncat la o conferinţă de presă nu înseamnă program.

– Mandatul lui Gino a început cum trebuie: chemat la DIICOT în calitate de cercetat – acuzat de evaziune fiscală.

În fine, e bine că a plecat “ţăranul” din Bălceşti.

De vă era dor, un fragment din epoca de aur.

Foto luată de pe reporterntv.