The Brand Police

Unul dintre subiectele fierbinţi, atât în timpul Olimpiadei cât şi după terminarea ei, a fost apariţia şi rezultatele activităţii „The Brand Police” (aproximativ 250 de oameni), o entitate menită a proteja drepturile sponsorilor oficiali ai London 2012. Şi nu numai, după cum lesne s-a văzut (o cafenea a trebuit să îşi mutileze numele din Cafe Olympic în Cafe Lympic, un măcelar a trebuit să renunţe la cercurile olimpice făcute din cârnaţi şi nici pătratele olimpice din cârnaţi nu au avut mai mult succes, o altă cafenea a trebuit să scoată din vitrină cei 5 covrigi, o florărie care făcuse niste cercuri din flori – la fel – removed, etc).

Şi cum se spune de obicei – de ce îţi este frică, nu scapi – înfricoşătoarea Brand Police a clacat acolo unde i-a durut mai mult pe cei care varsă bani în contul CIO. Pentru că una e să ai un măcelar ameninţat cu amendă dacă nu renunţă la cercurile din cârnaţi şi alta e să ai o campanie globală făcută de Nike, „Find your greatness”. Sau un „Ahem, London, France, that is”, made by Paddy Power. Să îi întrebaţi pe cei de la Adidas – sponsori oficiali ai London 2012 – de exemplu.

Dar poate cel mai bun exemplu în acest sens e „Beats by Dr. Dre”. Campania a fost inteligentă – au trimis căştile (personalizate) direct către atleţi în speranţa că ei le vor purta şi ei, atleţii, chiar le-au purtat. Fără să investească un dolar în sponsorizarea London 2012, compania trage linie acum (şi probabil e încă devreme, financiar vorbind) peste milioane de dolari câştigaţi din boom-ul vânzărilor de căşti. Ce a făcut the brand police? A cerut ca sportivii să nu menţioneze în clar numele produsului pe twitter, bloguri, etc. 🙂

De partea cealaltă, a „oficialilor”, se pare că VISA şi BP sunt câştigătorii, cu toate că sloganul celor de la VISA („Proud to accept only Visa„), a provocat reacţii mai degrabă negative. La capitolul reacţii negative ar trebui să îi trecem şi pe McDonalds şi poate că de acum încolo, fast-foodăriile nu vor mai fi atât de dornice în a sponsoriza evenimente sportive.

Personal, am apreciat ce au făcut cei de la BMW, cu ale lor MiniMINIs.