Berbatov reloaded

Cam aşa îmi pare mie mutarea asta a lui United pentru Robin Van Persie. Ipoteza e identică: un atacant bun, cu 1-2 sezoane respectabile, vârsta: 27+, atrage interesul lui SAF. Singura diferenţă (spre disperarea lui Arsene) e preţul. United a pus 10 milioane de lire pe masă în timp ce Arsenal venise cu sacoşa aia mare, de 25 de milioane. Probabil se va ajunge la o înţelegere, pe la 15 milioane, ţinând cont şi de faptul că RVP e în ultimul an şi că olandezul vrea să vină la United.

berbatov manchester united

Altfel, mă tem că olandezul va deveni un flop al lui United, la fel ca bulgarul din titlu. Care – la fel ca RVP – avea experienţă destulă în Premier League, marca goluri şi era omul de victorie al echipei dar odată ajuns la United nu a reuşit să se impună. Sau măcar să devină un om de bază. Cu excepţia sezonului 2010-2011 (golgheter al EPL dar lăsat pe dinafară la finala UCL), Berbatov a fost mai degrabă un jucător de pluton decât un partener al lui Rooney. Şi dacă nici SAF nu l-a mai băgat, cocoloşit, etc…

  • Acum sincer, eu inteleg ca aveti nevoie de atacant ca sa le-o trageti celor de la Shity, dar chiar aveti sperante ca vi-l dam pe RvP? Poate il luati la anul, dupa ce-si termina contractul, la 30 de ani… 🙂

    • razvan

      Vad ca mosul trage sperante. Eu raman la parerea din articol. 🙂 Oricum, vad ca Arsene si-a luat masuri cu Giroud si Podolsky. Si daca ar fi nevoie numai de atacanti… 🙂

  • Totusi nu cred ca-l va da la United…ar fi prea de tot..

    • razvan

      Vad ca in presa se vorbeste „unde” sa se duca (United sau City) si nu „daca” trebuie sa se duca. Pare cam tras.

      • Eu zic ca-l ia Juventus…acum vom vedea..oricum, daca pleaca, eu ii urez o viata cat mai placuta pe banca de rezerve si la cat mai putine goluri!

        • razvan

          Am auzit ca Juve s-a retras. City or United – what’s it gonna be?

  • Will see in January!!

    • razvan

      E exclusa optiunea January. Daca ii dau drumul atunci nu scot nici salariului pe anul in curs. Intra in ultimile 6 luni si poate semna free cu oricune. Daca Arsenea vrea cash, acum e momentul. Si daca e adevarat ce am auzit – City s-a retras pentru ca nu vor sa ii dea salariul mare – eu zic ca se face repede.