Premier League: de la roşu la albastru

0

şi de la albastru la roşu. Cam aşa s-a plimbat titlul din Premier League în sezonul ăsta.

“Tarantino could not have scripted it any better” – former Manchester City player Asa Hartford

Ambele jumătăţi de Manchester au declarat (mai mult sau mai puţin răspicat) că titlul în Premiere League e principala ţintă. Şi, în consecinţă, ambele “au scăpat” de toate celelalte competiţii cu o frenezie năucitoare: cupe interne, UCL, EL – toate au pălit în faţa mirajului Premier League. Pe de o parte avem miliardul băgat de şeici, miliard care cam trebuia să producă, de cealaltă parte avem orgoliul lui United (“cum naiba mă, să ne ia vecinii titlul de sub nas?!?”) dublat de cel – imens! – al scoţianului.

Albaştrii au mutat primii, cu un debut de sezon în forţă, presărat cu victorii concludente, la diferenţe mari. Roşii au mai şchiopătat, au mai dat-o în fasole, cert e că spre iarnă s-au văzut cu jumătate de echipă accidentată şi la vreo 5 puncte în spatele vecinilor. Februarie e luna lor bună aşa că, profitând de ezitările lui City, United a recuperat cele 5 puncte şi, mai mult, a mai pus 8 peste.

Cu 6 meciuri rămase de jucat şi 8 puncte avans United păreau deja campioni, atât de clar încât Betfred a plătit în avans celor ce aveau marcaţi bani pe United – champions (patronul de la Betfred e un mare, mare fan United). Înfrîngere la Wigan, egal cu Everton (4-2 în min 83, 4-4 la final), înfrângere în meciul direct şi gata cu cele 8 puncte.

Ultima etapă a fost de poveste şi de salonul de cardio.

În rest, Arsenal ca de fiecare dată e acolo dar nu se implică, Tottenham rămîne o trupă solidă, aproape să-i fure lui Arsene locul 3, Newcastle a trecut uşor peste despărţirea de Carroll. La dezamăgiri trecem pe Liverpool-ul lui – de acum plecatul – King Kenny şi pe Villa care a terminat la 2 puncte de retrogradare!

Revelaţia sezonului: Swansea.

Tragem linie şi avem unul dintre cele mai disputate campionate din ultimii ani, cu un final apoteotic. Şi/sau cum se mai spune pe ici pe colo: avem cel mai scump titlu din istoria fotbalului.

 manchester city champions

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.