Un panseu marca Platini.
2009, cluburi de fotbal din Europa: 1,2 miliarde euro pierderi (85% creştere),venituri de 11,7 miliarde de euro (4,8% creştere) şi pierderi de 12,9 miliarde de euro (9,3% creştere). 56% dintre cluburi sunt în pierdere.
Cam astea ar fi datele financiare pe care UEFA le are în acest moment. Şi pornind de la ele, Platini reiterează ideea (ameninţarea) referitoare la excluderea cluburilor care au bilanţ negativ din competiţiile europene începînd cu sezonul 2014-2015.
Motivaţia acestei reguli este pînă la un punct de înţeles. Puzderia de “investitori” în căutare de expunere publică a făcut ca preţul – fie el al salariului jucătorului sau al vînzării-cumpărării de jucători – să explodeze. Dacă în 2001 Realul plătea 46 de milioane de lire pentru Zidane, abia în 2009 se depăşeşte această sumă cu 80 pentru Ronaldo, 61 pentru Zlatan şi 56 pentru Kaka. Despre salarii nici nu are rost să mai amintesc.
“Cheltuieşti atît cît cîştigi” – sună foarte bine şi motivaţional. Însă la o privire mai atentă nu cred că este / va fi sustenabil. Aplicarea lui necondiţionată va duce la o distanţă şi mai mare între cluburile bogate şi cele mai puţin bogate. Poţi să vinzi chiloţi cu sigla ta de-a lungul şi de-a latul globului (cum face MU, Liverpool, Real, etc) sau cele 157 de firme ale şeicului, care e preşedintele clubului, să încheie contracte de sponsorizare cu tine. Dar ce te faci cînd te numeşti Osasuna? Sau Southampton? Sau Montpellier? Cîţi vor cumpăra maieu-tip-plasă cu sigla Chievo pe el?
Veniturile pe care un club ca – de exemplu – Chievo le poate genera, nu îi permit să ajungă să se bată cu formaţiile de tradiţie. Nu ajunge sus, nu ajunge la banii din UCL. Cum nici preluarea de către un investitor, care ar putea băga proprii bani în club, nu e permisă atunci nu le rămîne decît speranţa că la anul nu va fi criză şi îşi vor putea creşte afacerea cu 8-10%.
Ok, salariile jucătorilor vor scădea drastic iar sumele de transfer se vor ajusta în consecinţă, însă tare îmi este teamă că regulamentul ăsta e una dintre intenţiile bune care pavează drumul spre iad (vezi cazul Mallorca).
Personal nu văd nici un impediment în a cheltui banii proprii pe o pasiune. Şi dacă şeicul X sau miliardarul Y vrea să investească în Chievo… so be it! Bineînţeles, banii să fie asimilaţi unei donaţii şi nu unui împrumut. Plus o garanţie bancară că nu încheie contracte de 12 milioane de euro pe an şi peste o lună se plictiseşte şi pleacă.
